fbpx
Fericire

Prea multe gânduri, prea puțină fericire!

Fiecare mișcare din natură are parte de evoluție. La minerale, plante și animale aparent este mecanică, iar la om este posibilă transformarea. Dar cu ce scop ? Oricine dintre noi, observând fiecare civilizație anterioară, va aprecia harul, darul sau efortul unuia dintr-o anumită perioadă sau civilizație care a atins o rază de Divinitate, sau chiar mai mult. Isus Hristos, Krishna, Buddha, Rumi, Mohamed, Bahaullah, Confucius și mulți alții au fost emblemele mai multor culturi și religii care au venit pe Pământ cu scopul educației civilizației unui anumit timp până când omul din acea cultură ajunge la desăvârșire. Se știe că…

Read More
Adolescentii

Adolescenții au puterea!

Adolescentii au nevoie de odihnă. Nu doar fizică, ci și mentală și emoțională. La nivel mondial tinerii cu vârste între 10-18 ani se culcă nu mai devreme de ora 23. Ei ajungând să nu simtă nevoia de somn până la ora 22.45. In regimul vieții sociale actuale, oamenii de știință afirmă că tinerii au nevoie între 8 și 10 ore de somn pe noapte pentru ca resursele lor interioare să capete puteri pentru a doua zi. Funcționarea și tot procesul de dezvoltare a unui tânăr se întâmplă la un orar de somn staționar. Școlile care au încă un program foarte…

Read More
Probleme

Cine ai fi tu fără problemele tale?

Problemele sunt oportunități de dezvoltare. Fără ele omul nu are motive să facă vreo transformare cu el însuși. Nu ai avea nevoie de bani dacă ai avea suficient. Nu ai vrea un job mai bun decât dacă ai unul slab plătit. Nu ai vrea mai multă răbdare decât dacă te observi nerăbdător. Nu ai dori să te dezvolți decât dacă vezi că ai anumite lipsuri. Toate lucrurile acestea sau altele similare vin din auto-observare. Una din cele mai de preț calități umane. Să observi ce nu ai și simți că ai putea să ai. Problemele sunt nominalizări pe care noi…

Read More
Schimbarea Emotiilor

Exerciții de PUTERE: Schimbarea Emoţiilor

Emoția ne ghidează trupul să mergem, facem, alegem, acţionăm. Ea pretinde că ştie uneori mai mult decât mintea. Si noi o credem. NLP-ul decodifică modul în care emoţiile fac cu noi ce vor sau facem noi ce vrem cu ele. Ambele sunt bune, dar depinde de situatie, corect? Limbajul nostru interior păstrează o anumită formă asupra realităţii, din care este greu să ieşi. Emoția este cărarea prin care omul călătoreşte mai uşor către ce-şi doreşte. Vrea o stare de zmeu, se face puternic, vrea dragoste, o caută şi îşi deschide inima, vrea să vadă căldura altora, se transformă în căldură…

Read More
Tu Controlezi Emotiile Sau Ele Pe Tine?

Tu controlezi Emoțiile sau ele pe tine?

Poţi să dai vina pe mediul înconjurător, pe serviciul tău, pe stres, pe partener, pe copii, pe copleşire - totuşi adevărul rămâne - emoţiile sunt proprii şi tu trebuie să rămâi în echilibru cu ele. Tulburările emoţionale îţi afectează direct nu doar starea, gândurile şi relaţiile, dar şi bunăstarea fizică şi conexiunea spirituală. „Emoția este limbajul lui Dumnezeu” rosteau vechile culturi ale lumii. Însă în lumea actuală, ele nu mai sunt la fel de pure cum obișnuiau să fie. Emoţiile sunt parte a fiinţei, foarte des trecute cu vederea. Este întotdeauna corp-minte-spirit. Dar emoţiile joacă un rol foarte important în…

Read More
Asigură-te Că Lași Ceva În Urmă Când Pleci

Visul: Asigură-te că lași ceva în urmă când pleci!

Visul: Asigură-te că lași ceva în urmă când pleci! Oamenii care caută dezvoltarea lor spirituală și evoluția sinelui, îi vei observa mai mult singuri decat în gașcă. Aceștia știu că alții îi vor urma. Momentul in care te decizi să lași ceva in urma, este direct proporțional cu cât de mult vei privi în interiorul tău. E posibil să-ți ia o viață de om până când descoperi, dar merită tot efortul, banii, munca pe care le ai de sacrificat. VISUL tău cel mare este ca o amprentă. Pornește ‘razele’ ca să-l vezi. Visul nu este acel lucru de pe bucket…

Read More

MIRACOL: Creează unul ACUM!

Ai responsabilitatea de a crea un măcar un miracol în propria ta viață! Responsabilitatea stă pe umerii tăi. Nu poți învinui pe nimeni altcineva și nu poți să cauți ajutor exterior pentru ca altcineva să creeze miracolele pentru tine. În acest articol voi diviza cuvântul MIRACOL, pentru că fiecare dintre noi are o responsabilitate. Pe măsură ce citești acest post azi, scopul meu este ca tu să îți asumi responsabilitatea și să realizezi că tu ai capacitatea înnăscută de a crea miracole. Să-I dă drumul! Litera “M” vine de la Moment, care este creat de tine. Trebuie să creezi “Momentul”,…

Read More

Purificarea Minții: eliberează-te de gânduri inutile! #8

Purificarea Minții a fost creată pentru a înțelege de ce uneori mintea ne dă gânduri de care noi nu avem nevoie. Mintea noastră este rezultatul comportamentului nostru mental anterior. Purificarea înseamnă eliberarea de gândurile inutile și acumularea de gânduri utile, împlinitoare, satisfacătoare, eliberatoare și de iubire. #53 Frustrările apar când lucrurile nu se întâmplă cum speră mintea. Cauza frustrării nu este evenimentul în sine, ci atitudinea minții. Atitudinea minții este dată de Ego. Realitatea nu are alternative, când vei accepta asta nu îi vei mai da putere. #54 Egoismul, nerăbdarea sau lăcomia îți slăbesc focusul și concentrarea pe ceea ce…

Read More

Vrei să schimbi Lumea? Gândește ca Gandhi!

“Nu trebuie să îți pierzi încrederea în umanitate. Umanitatea este un ocean; dacă doar câteva picături din ocean sunt murdare, oceanul nu devine unul murdar.” “Diferența dintre ceea ce facem și ceea ce suntem capabili să facem ar fi suficientă pentru a rezolva o mare parte din problemele lumii.” “Dacă nu aș avea simțul umorului, m-aș fi sinucis de mult.” - Mahatma Gandhi Mahatma Gandhi nu are nevoie de o introducere lungă. Toată lumea știe despre omul care i-a condus pe locuitorii Indiei la independență față de Marea Britanie în 1947. Așa că, să trecem la câteva dintre sfaturile mele…

Read More

Despărțirea: De ce este dureroasă?

Despărțirea: De ce este dureroasă? Sinele reprezintă un volum uriaș de amintiri strânse prin intermediul celor 5 simțuri: ce vezi, ce auzi, ce miroși, ce guști, ce atingi. Dintre toate aceste 5 feluri de a culege amintiri, ce vezi și ce atingi sunt cele mai profunde forme de memorie. Cu ele acumulezi des intamplările relației pe care o ai. Despartirea inseamnă să incerci să smulgi aceste amintiri, ceea ce nu este ușor, din varii motive. După despartire, iți vei reprezenta in minte fostul partener ca pe un bagaj pe care nu ești dispus să-l cari in continuare. A scăpa de…

Read More
Back To Top
×Close search
Search