fbpx

Emoțiile – Limbajul care ne determină acțiunile

  • Blog

În educația formală suntem privați de acest limbaj.
Devenim supraobedienți prin prisma tuturor formelor sociale, iar puterea noastră emoțională scade.

Astfel, nu mai spunem ce simțim, ce vrem, nu mai suntem sinceri sau deschiși.
Credem că vom fi judecați de către ceilalți.

Emoțiile sunt reacții. Dragostea nu este emoție și nici reacție. Pentru că dacă ar fi, ar dispărea la fel ca orice altă emoție, la stimulii exteriori. Ce oamenii acum numesc Dragoste, este atracție bazată pe tipar fizic, comportament și programe educaționale și sociale întâlnite.

Omul este amăgit de această Dragoste și o confundă cu o emoție puternică pe care nu o înțelege, dar care îl cuprinde, o trăiește, și pentru că nu știe ce este, aceasta se consumă ca și carburantul de la mașină când mergi cu ea.

Emoțiile ne pun în mișcare spre a face ce ne dorim, iar prin ele luăm decizii. Unele bune, altele mai puțin bune. În cazul omului nepregătit, emoțiile pun stăpânire pe el și nu poate judeca sau raționaliza o decizie. Astfel, nu știe ce să facă.

Emoțiile nu au legătura cu judecata sau rațiunea, pentru că dacă ar avea, ai putea simți fiecare cuvânt, sau fiecare adiere de vânt venită spre tine. Dar nu poți, pentru că gândești în acele momente, nu simți.

Emoția poate fi unită cu rațiunea. Dar asta cere o practică pe care toate cărțile sacre se străduiesc din răsputeri să le rânduiască celor ce caută.

Emoția este alt creier, cu viteze mai rapide decât mintea. De asta, uneori,  simți ce se întâmplă în fața ta, înainte ca mintea să ia o decizie. Din păcate e doar uneori.

Emoțiile sunt reacții rapide, în cazul omului neatent și nepregătit, sau răspunsuri utile momentului, în cazul omului atent și pregătit.

Luni, 2 noiembrie, pe YouTube, ora 21-22.00, timp de o oră, vom descoperi împreună forța și limbajul emoțiilor.

 

Întrebările vor fi luate doar în Live, iar Live-ul va fi public doar o săptămână, până pe 9 noiembrie 2020. Ulterior, va fi urcat la Membri pe Youtube, unde sunt și Live-urile anterioare.

Abia aștept!

Forța fie cu noi!

Comentarii
  

Toate informațiile sunt GRATUITE.
ABONEAZĂ-TE și vei primi săptămănal tot ce ai nevoie pentru o minte clară, vigilentă și iscusită în orice condiție a vieții tale.
Învață să rămâi calm, printre toți cei agitați !

Invită un prieten la AlexandruPlesea.ro
Back To Top
×Close search
Search