Chat with us, powered by LiveChat

Deschide-ți Mintea cu 18 învățături spirituale!

mintea
Deschide-ți Mintea cu 18 învățături spirituale

 

Spre adolescența am început să observ nevoia de a ști de unde vin, cine sunt și încotro mă îndrept, adică mintea mea îmi punea întrebări. Primele cărți le-am descoperit la primul meu șef în bibliotecă, aveam 18 ani.

De atunci, în cei 15 ani, am căutat răspunsuri în mai toate culturile pământului. Din est în vest, mai puțin la musulmani.
Au existat momente ȋn trecut ȋn care mi-am dorit să am parte de epifanii, de semne și iluminare bruscă. Desigur, viața nu funcționează în acest fel. Renunţarea permite noutății să intre.

Îmi doresc sa împărtășesc cu tine 18 învățături care mi-au îmbunătățit viața considerabil și care, consider eu, că mi-au deschis mintea. Cea care le include pe toate este: Nu crede, Experimentează și Cercetează Singur.

Să-i dăm drumul:

1.De tot ce am eu nevoie, este deja ȋn mine.

Puterea adevarată vine din găsirea echilibrului interior, nu este impusă sau forţată de către entitățile exterioare. Muncește la asta!

2. Mă folosesc de vizualizare si acțiuni repetative

Imaginația repetată, acțiunile zilnice, perseverența, m-au ajutat să materializez ceea ce fac astăzi. Sa fiu filantrop, scriitor, antreprenor si trainer.
Nu sunt de acord totuși cu mesajul care stă la baza filmului “The Secret”. Realitatea este materie. Munca se face în materie, în acțiuni, în sete de cunoaștere, în schimbarea mentalității, etc.

3.Toate lucrurile sunt făcute să treacă.

Timpul este singurul absolut pe care îl știm, simțim și observăm zilnic. Orice apare, va dispărea, orice senzație va trece, ce este sus este și jos. Ne putem bucura doar de ceea ce vrem să ne bucure.

4.Convingerile sunt ceva separat

Ele sunt volanul. Anumite cărți, persoane, evenimente sau cursuri/școli, ni le șlefuiesc în măsura în care noi le lăsam să o facă. Orice renunțare la convingeri puternice, judecăți sau etichete, m-a ajutat sa trec mai ușor, mai vesel, mai clar prin ce am facut.

5.Ȋncrederea ȋnseamnă renunţare

A avea credinţă nu ȋnseamnă să susţii o dogmă, o promisiune, un viitor ȋn Rai. Credinţa ȋnseamnă renunţare și deschidere către ȋntreaga derulare a vieţii așa cum curge ea ȋn momentul prezent.

6.Orice fel de meditaţie este una benefică

Fiind inițiat in budism, am înțeles importanța meditației abia acum 2 ani. Poți căuta sa meditezi în orice împrejurare, cât timp o faci zilnic. Mergând, de exemplu, poți să-ți pui atenția pe tălpile care ating pământul și dacă gândul îți stă la asta timp de 10 pași ești pe drumul cel bun. In taberele profesioniștilor, se meditează cu excelență în jur de 120 de minute zilnic. 60 dimineața, 60 seara.

7.Metta

Meditația Metta ȋnseamnă să iubești bunătatea. Tehnica de bază este de a ne transmite urări de bine noua înșine, celor dragi, străinilor, dușmanilor și în cele din urmă fiecărei ființe simțitoare, fără excepție. Metta este puternică și poate fi folosită în meditația formală, precum și ȋn cea pe moment. Oricând este utilă.

8.Renasc ȋn fiecare dimineaţă.Ceea ce fac astăzi contează cel mai mult

Trecutul m-a adus aici, dar s-a terminat. Viitorul este total nesigur. Ȋmi concentrez prin efort, atenția pe momentul prezent, pe situația actuală și pe relațiile de viață pe care le cultiv cu mine și cu ceilalţi.

9.Stapanire de sine

Practic uneori liniștea absolută. Fără vorbit cu nimeni, fără telefon si fără laptop. Am invățat-o la budiști. Îmi liniștește mintea si mă duce către mine. Am început de la o oră și am ajuns la 10 zile. Senzațiile se intensifică, gândurile inutile dispar și bucuria îmi crește.

10.Fără de sine

“Eu”-ul distinct ce pare a fi este doar o iluzie, o ficţiune, o poveste bine spusă. A renunţa la asta constituie o practică de clipă ȋn clipă, una extrem de eliberatoare. Începe prin a nu-l mai pune în propoziții.

11.Suferinţa este rezultatul agăţării (de lucruri)

In călătorii, afaceri, și multe situații de viața, cu cât mai mult pui dorință către nevoile sau interesele materiale, cu atât mai mult va crește nevoia și interesul către altele noi. Așa nevoile nu se vor termina. Acest timp de continuitate atrage suferința sau nemulțumirea cu ce ai.

12.Să iţi faci griji este inutil

Obișnuiam să fiu nesuferit de ȋngrijorat – de când eram doar un copil. La un moment dat am citit că ȋngrijorarea ȋnseamnă să plănuiești un viitor negativist. Asta mi-a deschis mintea ȋntr-una din cele mai bune modalităţi. Așa că m-am oprit.

13.Prietenia este cea mai ȋnaltă formă de iubire

Are nevoie de timp. Are nevoie de încredere și de răbdare. Oferă ce aștepți într-o prietenie. Oferă ce crezi că îi face bine prietenului tău. Traseul prieteniei este calea spre căsătoriile de lungă durată, spre colaborările lungi, spre afaceri si relații de succes.

14.Oamenii dificili sunt cei mai buni profesori

Rezonabilul nu poate fi profesor desăvărșit. El este normalitatea, comportamentul obișnuit și nu poate ieși in evidența. Nerezonabilul poate fi un instructor, un trainer, un speaker, un profesor, tocmai din motivul viziunii neobișnuite si a dorinței de împărtașire a informațiilor în moduri cu totul si cu totul noi si diverse.

15.Poți fi recunoscător pentru oricine și pentru tot

Recunoștința este injecția spre fericirea ta. O poți oferi oriunde și oricând dorești. În timp ce ești recunoscător, corpul tău emană dopamină și serotonină, neurotransmițătorii asociați stării de bine și de fericire.

16.Nu te urca ȋn tren

Exista 1001 metafore mari ȋn legătură cu meditaţia. Am putea-o numi – nu te folosi de toate gândurile. Nu toate sunt bune. Multe sunt fară folos. În timpul meditației, lasă gândurile să curgă. Îți poți imagina cum stai în fața unui râu și îl privești cum curge. Fară să intri în el, adică fără să te asociezi cu gândurile care trec în timpul meditației.

17.Respiraţia este viaţă

Așa cum susţine profesorul budist Gil Fronsdal, dacă ești conștient de respiraţie, ești conștient de momentul prezent. Respirația este cu noi din momentul nașterii până în momentul morții. Este acea funcție corporală pe care o putem controla ȋn mod conștient. Respiraţia profunda te calmează. Conștientizarea respirației este tehnica fundamentală de meditație – și cea la care mă întorc mereu, indiferent de orice.

18.Determină-ţi mintea să fie la fel de cuprinzătoare ca cerul

Când citesc această idee, de Mathieu Richard, mintea mea chiar simte cum a explodat ȋn deschidere, ȋn cel mai bun mod posibil. S-a simţit spaţioasă și vastă și calmă și chiar acolo. Acum, de fiecare dată când simt că gândesc ȋnchis și sunt constrâns ȋn gândire, ȋmi amintesc frecvent că am nevoie să am mintea vastă ca cerul, iar asta ajută în mod invetabil.

Antrenament Mental = Viață Fericită = Putere și Voință
Împarte aceste rânduri și vei ajuta să transformi pe cei dragi.
Comunitatea celor cu mintea limpede și liniștită, te salută!

Ai păreri? Comentează mai jos cu spor

Toate informațiile sunt GRATUITE.
ABONEAZĂ-TE și vei primi săptămănal tot ce ai nevoie pentru o minte clară, vigilentă și iscusită în orice condiție a vieții tale.
Învață să rămâi calm, printre toți cei agitați !

Invită un prieten la AlexandruPlesea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 
Back To Top
×Close search
Search
[index]
[index]
[index]
[index]