fbpx

De ce „Bătaia e ruptă din Rai”

  • Blog

Oricât de mult am crede noi că doar cuvintele rezolvă lucrurile de schimbare comportamentală, ele nu sunt decât o mică parte a energiei pe care o omul o are de depus în transformarea sa.

Oricât de mult am asculta podcasturi, interviuri, înțelepți și alte mii de emisiuni sau cărți transformaționale, ele conțin doar cuvinte care ajung doar într-o parte a dorinței noastre de schimbare.

Oricât de mult am vrea să-i ajutăm pe ceilalți așa cum ne ajutăm pe noi înșine, vedem că încă nu le-a venit rândul pentru că orice am face, mai mult stricăm decât să ajutăm. Ca de exemplu: o fetiță vrea să învețe portugheza, iar mama ei repetă cu ea și o ajută să-și facă exercițiile de exersare. Am spune că fetița are un sprijin moral și o autoritate lângă, care să o direcționeze, însă în acest timp nu se naște în ea puterea să învețe singură.

Un astfel de exemplu arată cum ajungem să depindem de alții.
Iar când aceștia pleacă, suferim și nu știm de ce.
În acest proces nu apare în noi, din cauza ajutorului primit din jur, puterea de a face singuri.

În vremuri străvechi, bătaia era pedeapsă către transformare. Era îndreptar din greșeală în virtute. Astăzi este lipsită de conduitele morale acceptate pentru că nimeni nu o mai practică.

Încărcătura bătăii (mai ales părinte – copil) era, din punct de vedere al dorinței de transformare, încărcată cu o energie care devenea subit atât de puternică, încât cel ce o încasa era pe viață transformat.

Într-o zi, pe când Zian Boca, cunoscut ca Arsenie Boca, avea 7 ani, a fost trimis de tatăl său să aducă niște piele din sat, acesta fiind cizmar. Pe drumul înapoi Zian s-a oprit la joacă cu alți copii și a întârziat ore bune la rugămintea tatălui său care îl aștepta. Din clipa intrării pe ușă Zian a primit bătaia ruptă din Rai, cu sugestia, atât de eficientă și mult iubitoare direcție, ­„să nu mai piardă vreodată timpul” și că „timpul este cel mai important lucru din viață”. Arsenie povestea întâmplarea, cum că de atunci, studiul lui necontenit a fost zilnic toată viața lui, ajungând să parcurgă mii de cărți, aducând chiar și Filocaliile de la Athos, părintelui Dumitru Stăniloaie spre tradus, în 1939.

Luni, 22 martie, am extras din mai multe învățături, 8 principii sănătoase în relațiile interumane. A fost un webinar care a întărit valoarea conexiunii umane, indiferent de natura ei.

Webinarul a durat 90 de minute, iar prin el, cei doritori de virtute comportamentală pot verifica și implementa aceste 8 lucruri pentru creșterea apropierii de oameni, prin încredere, sinceritate și curaj.

Dacă nu ai reușit să ajungi, webinarul îl poți găsi și vedea de aici.

Arsenie Boca, după experiența de la Athos: „Dar vreau să ştii un lucru: nici călugăria nu te mântuieşte, nici teologia; şi nici Athosul nu te face călugăr dacă nu te sileşti tu.”

Rămâi cu bine!

Comentarii
  

Toate informațiile sunt GRATUITE.
ABONEAZĂ-TE și vei primi săptămănal tot ce ai nevoie pentru o minte clară, vigilentă și iscusită în orice condiție a vieții tale.
Învață să rămâi calm, printre toți cei agitați !

Invită un prieten la AlexandruPlesea.ro
Back To Top
×Close search
Search