fbpx

Controlul emoțiilor și al gândurilor inutile

Puterea gândurilor se măsoară în profunzime, durată și frecvență. Prin acești 3 piloni se poate măsura forța lui. În fizică, el poate fi măsurat în Hertzi, iar în spiritualitate, prin gestionarea sau direcționarea lui spre un rezultat.

Gândul este o forță imensă care nu este șlefuit spre adevărata lui valoare, pentru că potența educației formale este precară, iar sistemul social nu face decât să promoveze atitudini pentru a scoate profit. Din acest motiv, divertismentul și bârfa sunt cele mai bine plătite atitudini în mass-media și social media.

Cu astfel de exemple regionale și naționale, posibilitatea unui creier de adolescent sau om matur să se manifeste spre creștere dispare, pentru că în jurul lui apar, direct și indirect, valori triviale promovate ca exemple pentru o evoluție naturală.

Datorită cercetărilor și observațiilor mele atente și conștiente, am observat mai multe obstacole pe care oamenii și le impun din completă necercetare asupra lor înșiși. În plus, și datorită unor autotranchilizante metode care se numesc metode de autodistrugere inconștient, făcute asupra unor părți esențiale ale trupului și spiritului lor.

Aceste obstacole, cele mai des folosite autotranchilizante sunt: plăcerea continuă, aroganța, mândria, lipsa de încredere de sine, minciuna, masturbarea, ignoranța, neacceptarea, impulsul nefondat pe rațiune, bârfa, prejudecata, programele incorporate în mintea copiilor.

În aceeași măsură, observăm că emoțiile generează gânduri, și gândurile nu pot fi controlate, pentru că intensitatea emoției este mult prea mare. Aici este observată lipsa de autocontrol.

Din vremuri străvechi, autocontrolul era baza de la care se pleca, prin atentă observație, exerciții și cunoaștere, fiecare începea să-și orienteze emoțiile și gândurile spre ce rezultat dorea.

Cu astfel de oameni au fost construite piramidele, templele, catedralele gotice, marile muzee și clădiri faimoase, palatele, castelele și toate celelalte, demne de o frumusețe de-ți taie respirația. Acești oameni se pregăteau intern pentru a susține extern un astfel de proiect. De nu, la orice mică neatenție, era pus în pericol tot ansamblul structurii construite.

Un simplu exercițiu de control emoțional pe care aceștia îl făceau, era non-exprimarea de atitudini negative ca: nemulțumirea, bârfa, țipatul, vanitatea, frustrarea, iritarea, supărarea, mâhnirea etc. Educația lor avea ca scop să conserve energie pentru munca ce o aveau de făcut și nu să piardă energia manifestând aceste lucruri.

Oricine poate încerca să coase un ciorap când e nervos și va vedea că nu o poate face bine.

Pe de altă parte, alții aveau un alt exercițiu de control mental, dispus să mențină focalizarea pe traiectoria scopului lor, și nu pe uitarea acestuia – cum se întâmplă des în ziua de azi. Acest exercițiu se făcea prin ne-exprimarea primului impuls sau instinct venit într-o situație, ci răbdarea câteva secunde pentru a pune creierul în mișcare pentru ce urma să decidă omul.

În zilele noastre, impulsul de a reacționa verbal la ceva din exterior este în detrimentul evoluției spirituale și profesionale a omului.

Eu, Alexandru, am pregătit pentru cei care vor să dobândească și alte metode practice de control emoțional și mental, cât și celor care vor să vadă programul complet al acestui program, să dea click aici: alexandruplesea.ro/tabara. Mai sunt 4 locuri libere.

Rămâi cu bine!

Comentarii
  

Toate informațiile sunt GRATUITE.
ABONEAZĂ-TE și vei primi săptămănal tot ce ai nevoie pentru o minte clară, vigilentă și iscusită în orice condiție a vieții tale.
Învață să rămâi calm, printre toți cei agitați !

Invită un prieten la AlexandruPlesea.ro
Back To Top
×Close search
Search