Chat with us, powered by LiveChat
Armonia

Obstacolele armoniei de cuplu

Armonia de cuplu este căutarea zilelor noastre. Să fii privit cu bunătate, să fii apreciat, important, satisfăcut, împlinit și ajutat de către cel de lângă tine. O astfel de conduită poate fi numită Armonie. Însă în aceeași măsură, pentru ca armonia să fie durabilă, presupune a face pentru celălalt ce tu aștepți de el să facă. Un astfel de bun simț, să faci altuia ce vrei tu să-ți facă el, este o lege nescrisă a relațiilor de orice fel. Armonia nu este un proces întâmplător, uneori este bazat pe anumite segmente chimice dintre doi oameni. Cu toate acestea, timpul aduce…

Read More
Stres

Cum să scapi cu Succes de STRES!

Fugărește-mă, de verifici și n-ai scăpat. Stresul este combinația de gânduri despre lucrurile pe care nu le mai putem controla, administra sau evalua. Stresul este ordonarea unor taskuri într-un mod incorect. De obicei, lucrurile prioritare devin neprioritare, astfel stresul apare. Principalele arme de atac în eliminarea stresului sunt : Mutarea atenției pe altceva Cafeaua, tutunul, sportul Nervii și supărările (iluzie că așa se pot liniști lucrurile) Cu aceste arme, stresul nu este rezolvat, ci prelungit, pentru că aceste arme nu rezolvă, ci întrețin. Cortizolul, hormonul stresului, oprește anumite funcții vegetative în a mai funcționa corect. Astfel, apare constipația, urticarea, transpirația…

Read More
Imbunatatire

Ce imbunatatire ai facut in ultimul an?

Evoluția se întâmplă oricum, noi o încetinim sau o accelerăm. Dacă facem în plus pentru noi, o accelerăm, dacă funcționăm ca ieri, nu. A face în plus nu este a gândi în plus, ci a înțelege în plus. A înțelege este a conecta lucrurile pe care le faci și să vezi unde duc, încotro. Fenomenul dezvoltării personale și spirituale venit în ultimii pe ani pe meleaguri autohtone, au împins pe mulți dintre noi să urmăm cărări de evoluție și să le testăm să vedem ce obținem. Orice imbunatatire este verificată nu prin gândire, ci prin fapte și simțuri. Gândirea nu…

Read More
Afecțiunile

Afectiuni venite prin „programe” invechite

Modul în care părinții reacționează este copiat de către copii, încă de la vârste fragede, iar prin repetiție, acest mod de reacție încarcă atitudinea copilului față de viață. „Programe” sunt aceste atitudini repetate prin gândire, simțire și reacție față de o situație, eveniment, loc, persoană, animal sau om, din jur. Repetiția acestora face ca „programul” să ruleze în profunzimea copilului care devine adult. Iar cu orice situație nouă din jur, „programul” iese la suprafață. De exemplu, un tată uneori vine supărat și îngândurat de la jobul său, angajații săi sunt neloiali și tatăl nu știe cum să rezolve situația. Copilul…

Read More
Valoarea

Iti cresti valoarea daca…

Sunt curios cât valorezi tu... Cât din timpul tău îl oferi lucrurilor fără sens, dar celor cu sens? Ce valoare pui pe resursele tale? Îți vinzi timpul cu bani puțini sau mulți? Ce ai de pierdut dacă ceri o mărire de salariu? Sau crești prețul serviciilor sau produselor tale? Ștințific vorbind, prețurile mici sunt la produse de slabă calitate, așa și la noi, mărește prețurile după ce verifici acest canal de Youtube Am 8 videouri UTILE pentru tine mai jos: 5 Secrete pentru Inteligența Emoțională 5 Secrete să Depășim Examenele cu Succes 5 Secrete ale Comunicării Eficiente 5 Secrete să Depășim Necazurile 5 Idei pentru Eficiența Muncii Tale 5 Idei să Depășești…

Read More
Emotia

Emotia imprumutata – mama nebuniei

Stările omului sunt ca și crengile copacului, auxiliarele sale. Stările cresc într-o formă sau alta în funcție de direcția dată de ceilalți, ca la copac de vânt, pământ și mediu. Emotia care nu este generata din voință proprie, este împrumutata, adusa, adăugata vieții noastre, din exterior. Aceasta este limitata și generata de alții sau de mediu. Emotia cu cel mai mare impact este cea care aduce stări puternice în interior, ca transpirația, palpitația, blocarea respirației, accelerarea bătăilor inimii, stimularea sistemului nervos, leșinul, dureri de cap, tulburarea sistemului digestiv etc. Aceste emoții schimbă în noi ce nu vrem să fie schimbat. Emoțiile…

Read More
Probleme

Utilitatea unei probleme

Nominalizarea unor lucruri care nu ne plac sau ne creează disconfort fizic, emoțional sau mental, este numită în limbajul comun: probleme. Termenul de probleme este folosit prin gânduri și vorbe în mai toate situațiile care ne țin pe loc din evoluție. Nominalizarea cuvântului problemă încarcă cu energie negativă situația din față. Iar omului îi este dificil să o mai ia ca fiind ușoară. Simplitatea, ușurința și lipsa de efort pentru rezolvarea unei situații, vine când limbajul folosit este pozitiv. Când din Problemă, spunem Situație, când din starea negativă produsă, o privim ca pe o oportunitate de învățare. Probleme sau situațiile…

Read More
Bunul Simt

Misterele bunului simt

Bunul simt are o definiție clară și ușor de ținut minte: Fă altuia ce vrei el să-ți facă ție. Obstacolul principal care ne oprește să nu aplicăm bunul simț este neatenția. Atenția este efortul pe care omul îl are de adăugat pentru a avea bun simț. Bunul simt se învață, ca și mersul, este un comportament copiat și desăvârșit doar când e nevoie. Regulile bunului simț sunt globale și ele nu țin decât de voința omului să le aplice. Bunele maniere nu au legătura cu bunul simț, așa cum scaunul nu are treaba cu husa lui. Bunele maniere sunt atitudini…

Read More
Minte

Diferente dintre o minte corecta si una incorecta

Mintea devine incorectă de pe vremea adaptării sociale, unde repetiția comportamentului preluat de la adulți devine constantă. Incorectitudinea minții nu este despre ce gândim, ci despre CUM gândim. A gândi este un proces, ca și a mânca, a ne juca, a sta pe budă.  E o aptitudine obligatorie dată de viață. Mintea incorectă este rezultatul înțelegerii, pozitiv-negativ, alb-negru, rece-cald etc. O astfel de minte vede lucrurile bune și rele și clasifică lucrurile din jur, cât și oamenii, după acestea. Mintea incorectă o putem numi mintea LOGICĂ, unde vedem cel mult din 2 perspective. Iar acest lucru este util și productiv…

Read More
Depresia

Depresia – Profesorul sau Distrugatorul tau

Simptomele care apar în cazul depresiei sunt forme mai puțin obișnuite de comportament, iar acestea sunt: culpabilitatea, probleme cu somnul, atacuri de panică, izolarea, lipsă de concentrare continuă, lipsa de chef de viață, gânduri de griji repetitive, pierderea interesului pentru hobbyuri, lipsa continuă a poftei de mâncare, lipsa de motivație și inspirație, preocuparea cu gânduri de suicid etc.   Orice metodă neobișnuită de comportament are 2 moduri de funcționare: Te face să-ți vezi neputința și să îți devină profesor, ca să înveți din ea. Te asociezi, o lași să fie, vorbești și gândești mecanic despre ea, fără să faci nimic…

Read More
Back To Top
×Close search
Search
[index]
[index]
[index]
[index]