fbpx

8 Cauze pentru care nu am echilibru când vreau

  • Blog

Din cauza sarcinilor de peste zi, care în lumea contemporană ne sunt din ce în ce mai multe, ajungem ca pe unele să nu le putem acoperi și astfel apare un sentiment de neputință.

Voia mea azi, de exemplu, era să termin ce aveam de terminat, lucrez la o carte care se va numi: Psihologia Succesului Interior – Practici zilnice Orientale și Occidentale, care va fi lansată în această vară, în 2021. Ea este consecința ultimilor mei 6 ani de practică.

Dar pentru că unul dintre gândurile mele intruzive mi-a captat dintr-o dată atenția, fapt care îmi arată că primesc dacă cer, dar nu știu dacă din cer.
Mulțumită acestui gând, pe care l-am construit activ în ultimele săptămâni, am reușit să iau pauză din activitatea mea temporară de scriitor și să aduc aceste 8 cauze care ne îndepărtează drastic de echilibrul intern, creator de bunăstarea exterioară mult dorită.

Echilibrul este rezultatul unor acte și fapte pe care fie le-ai ales tu, fie ți s-au întâmplat. Din cele pe care le-ai ales tu, poți prelungi echilibrul. Din ce se întâmplă, nu.

Dovadă este atunci când ești într-o companie plăcută este și alegerea celuilalt să stea cu tine. Dar când ești singur și ai nevoie de echilibru pentru cele încă 12 sarcini pe care ți le-ai propus peste zi, ce faci în acest sens?

Cu mulțumiri alese pentru toți aceia care mi-au pus răbdarea la încercare și care mi-au dat suficient de mult de muncă cu mine însumi, asumându-mi să nu mă comport asemenea lor, am învățat că echilibrul este mai rar decât un diamant. Prin toți oamenii pe care cândva nu-i agream, am ajuns, nu doar să mă gândesc la ei și la limitele lor, dar să și pun umărul în viața acestora.

Cele 8 cauze pentru care nu avem echilibru când vrem, pe care le-am dedus din practica mea, sunt:

  1. Am prea multe obișnuințe vechi și prea puține noi.
  2. Instalez gânduri ca planuri și nu realizez faptele gândurilor (tot din obișnuință).
  3. Aștept ca viața să-mi dea altceva decât am acum și nu fac nimic pentru asta.
  4. Mă nemulțumesc lucrurile din exterior care sunt neconforme cu ce îmi este mie bine.
  5. Produc teamă față de ce este nou, neriscând ca sa ajung la curaj.
  6. Pierderea bunului-simț: să mă comport cu altul cum îmi doresc să se comporte și el cu mine.
  7. Digitalizarea în detrimentul proceselor naturii și al actelor naturale.
  8. Resping ce vine către mine de la unii oameni dragi, pentru că eu știu mai bine.

Munca mea nu este să renunți vreodată la ce ai pentru ce poți avea, ci cum să ai în timp ce stai printre oameni, job, familie, interese.

Pentru că timpul meu s-a scurs acum, îți aduc aminte, în cazul în care deja nu te-ai înscris, că luni, 28 iunie 2021, ora 21.00 – 22.30 avem extraordinara conferință Online:

Pentru Înscriere și Participare, Click aici: 8 practici Orientale pentru Concentrare și Atenție.

..unde integrez și o minunată meditație la final.

Rămâi cu bine!

Comentarii
  

Toate informațiile sunt GRATUITE.
ABONEAZĂ-TE și vei primi săptămănal tot ce ai nevoie pentru o minte clară, vigilentă și iscusită în orice condiție a vieții tale.
Învață să rămâi calm, printre toți cei agitați !

Invită un prieten la AlexandruPlesea.ro
Back To Top
×Close search
Search