Chat with us, powered by LiveChat

7 Metode sa cresti relatia

Am toata siguranta ca preceptele de mai jos vor zgudui unora inima prea blanda pe care o au, iar la altii mintea prea luminata de cunoasterea universala despre iubire si relatii.

Sunt profund recunoscator celor care vor lua aceste precepte ca fiind mod de zidire, caramida cu caramida, a unui camin sufletesc familial.

Principiul Biblic al „Cuverturii” de la 1700 este aplicat si astazi in rarele locuri ale lumii, unde acesta s-a inteles. El spune ca „Barbatul si femeia se vor lua si vor deveni o singura carne”. Metaforic, Carnea reprezinta unirea sufletelor celor doi.

Mirarea pe care o am aplecandu-mi ochii si urechile la relatiile din jur, lucrand si consolidand oameni, este ca am nimerit intr-un timp al omenirii unde relatia si-a pierdut directia. Iar cei doi plutesc intr-o deriva.

Pe langa interesele pe care le observ, vad o nesaturata stare de lene in oameni cand vine vorba de greutati. Ba unul, ba celalalt e vinovat, niciunul nu reuseste sa-si invinga comportamentul de ieri, decat daca e fortat de vreo mostenire anume.

Am amabilitatea sa nu-mi bag nasul si nici coada in astfel de relatii si devin un martor ocular si profund sentimental la algoritmii pe care ii calculez si care imi dau ecuatia simpla: suferinta inutila si apropiere de despartire/divort.

Ma intreb ce ii face pe oameni sa uite de ce s-au luat. „Cuvertura” s-a uitat de mult, ce a ramas acum este rezultatul inferioritatii celor doi.

Superioritatea celor doi este efortul continuu pe care amandoi, simultan, il investesc si depun in conflictele sau obstacolele din relatie.

Daca doar unul trage trasura, si altul fumeaza in ea, atunci e vai de mama lor.

Am strans din lungi si indepartate experiente cateva atitudini care vor face ca Principiul „Cuverturii” sa fie antrenat si practicat de cei doi bipezi din relatie.

  1. Cand apare un obstacol, nu pleca, nu evita, ramai acolo si munceste cu asta.
  2. La nervi, uita-te la tine si dupa la celalalt.
  3. Nu obosi pe altul cu problemele tale, ci incanta-l pe altul cu prezenta ta.
  4. Zideste in partener ce vrei ca el sa zideasca in tine.
  5. Cauta energie din interiorul vostru, nu din exterior.
  6. Treci peste conduitele sau programele sociale. Evita-le daca poti.
  7. Adu o surpriza – incanta-i inima si sufletul cat de des poti.

Ma arunc iarasi in avertismentul pe care il dau celor ingamfati si atotstiutori de carti si spiritualitate teozofica ca aceste precepte sunt nevointe spre unirea sufletelor celor doi, nu spre realizarea de placeri, confort sau alte interese demne de rasul lui Nastratin Hogea.

Bucuria pe care o am pentru tine este cuprinsa intr-un deja apreciat curs video, curs audio si PDF pentru cei care vor sa creasca sau sa salveze relatia in care sunt.

Acest curs este compus din 10 Videouri si 30 de Metode care, prin practica lor, aduc nu doar zambetul, dar si dorinta celuilalt sa te aprecieze, iubeasca, ajute, inteleaga, accepte, mai mult decat o face deja.

Comentarii
  

Toate informațiile sunt GRATUITE.
ABONEAZĂ-TE și vei primi săptămănal tot ce ai nevoie pentru o minte clară, vigilentă și iscusită în orice condiție a vieții tale.
Învață să rămâi calm, printre toți cei agitați !

Invită un prieten la AlexandruPlesea.ro
Back To Top
×Close search
Search