De ce nu mai știm să ne comportăm în public!

Arta comportamentului în public este grația cu care omul emite, indiferent de conjunctură, emanații pozitive de orice soi, celor din jur.

Vorbitul nenecesar, vorbitul unul peste altul, întreruperea vorbitorului, pălăvrăgeala fără sens, bârfa, nervozitatea, nemulțumirile, râsul zgomotos, vanitatea – sunt doar câteva apariții care sunt găsite la circ sau în piață la troc. Asemenea comportamente vin din nevoia individului de a primi importanță de un anumit fel, socială, administrativă, familială.
Omul devine în astfel de situații, copia fidelă a unei maimuțe lipsite complet de observație de sine sau față de ceilalți, ori fără vreun gram de discernământ,.

Omul nu se poate observa pe sine însuși. Este o lege clară spusă de cei din antichitate. Omul are nevoie de oameni de încredere pe mâna cărora să se lase pentru a obține observația obiectivă asupra sa.
Omul tot timpul va fi subiectiv în fața acțiunilor publice, și nu are energia, obișnuința și efortul de a se observa în timp ce invadează bunele maniere ale altora.

Să presupunem că omul stă la masă cu semenii săi, are obișnuința râsului și distracției, uitând pe deplin scopul de a lua masa. Printre momentele de așteptare sau mestecare, omul va folosi toate tehnicile învățate mecanic pentru a primi sau a oferi atenție. Aceste timp de atenție este rezultatul neobservării de sine, mecanicității și direcționării greșite a mâncării sale. Astfel, mâncarea incorect direcționată aduce mai multe dezavantaje decât avantaje.

Comportamentul în public este unealta folosită de către cei cu energie. Efortul spre a fi atent la ce se vorbește, la substanța sau direcția stărilor și intereselor din grup, este direct proporțională cu obiectivul principal al omului: A vinde sau a cumpăra Timp.

A Vinde Timpul înseamnă preocuparea lipsită de observație de sine, scop și direcție, doar pentru a obține distracția sau interese efemere.
A Cumpăra Timpul înseamnă precizia, intenția și observarea comportamentului de sine, în orice conjunctură, pentru a obține timp cu valoare și viață îmbelșugată.

Comportamentul în public, chiar cel legat de bunele maniere, este sita pe care popoarele sociale au introdus-o pentru a cerne și cataloga instant nivelul de atenție, concentrare și adaptabilitate a unui om.

Aceste tip de comportament are la bază observația proprie și aducerea aminte constanță a scopului. Fără acestea omul este pierdut și identificat în părerile și distragerile altora, pierzându-se repede într-o fascinantă și hipnotizantă lume a iluziei.

Antrenament Mental = Viață Fericită = Putere și Voință

Împarte aceste rânduri și vei ajuta să transformi pe cei dragi.
Comunitatea celor cu mintea limpede și liniștită, te salută!

Toate informațiile sunt GRATUITE.
ABONEAZĂ-TE și vei primi săptămănal tot ce ai nevoie pentru o minte clară, vigilentă și iscusită în orice condiție a vieții tale.
Învață să rămâi calm, printre toți cei agitați !

Invită un prieten la AlexandruPlesea.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 
[index]
[index]
[523.251,659.255,783.991]
[523.251,659.255,783.991]
[index]
[index]
[523.251,1046.50]
[523.251,1046.50]